Structura feroaliajelor este determinată în principal de compoziția și microstructura sa, incluzând în principal structurile organizatorice de bază precum ferita, cementitul și perlita.
Feroaliajele sunt aliaje formate prin fuziunea fierului și a altor elemente (cum ar fi carbonul, manganul, siliciul, cromul etc.). Caracteristicile sale structurale includ:
Ferită (F sau -Fe): ferita este o soluție solidă de carbon în -Fe cu o rețea cubică centrată pe corp-. Ferita are o capacitate slabă de topire a carbonului și poate dizolva doar aproximativ 0,006% carbon la temperatura camerei, dar solubilitatea maximă a carbonului este de 0,2% la 723 de grade. Proprietățile mecanice ale feritei sunt rezistența și duritatea scăzute, dar plasticitatea și duritatea bună.
Cementita (Fe₃C): Cementitul este un compus de fier și carbon cu o formulă chimică de Fe₃C. Are un conținut de carbon de 6,67% și un punct de topire de 1600 de grade. Are caracteristicile de duritate ridicată, punct de topire ridicat și fragilitate ridicată. Proprietățile mecanice ale cementitului sunt caracterizate de fragilitate ridicată și plasticitate aproape nulă.
Perlita (P): Perlita este un amestec mecanic de ferită și cementită. La microscop, perlita este caracterizată prin cementită distribuită în benzi pe o matrice de ferită, sau în fulgi. Proprietățile mecanice ale perlitei sunt între fierul pur și cementit, cu rezistență ridicată și rezistență bună la deformare.
În plus, compoziția feroaliajelor are un efect semnificativ asupra proprietăților lor. De exemplu:
Conținut de carbon: o creștere a conținutului de carbon va crește treptat duritatea, dar flexibilitatea va scădea în consecință.
Elemente de aliere: Elemente precum manganul, siliciul și cromul au o influență importantă asupra proprietăților oțelului. Manganul poate crește rezistența și duritatea oțelului, siliciul poate crește rezistența și duritatea oțelului, iar cromul poate îmbunătăți semnificativ rezistența la coroziune și rezistența la oxidare a oțelului.
